• Home
  • Articole
  • Resurse
  • Servicii
  • Evenimente
  • Despre noi
  • Contact
  • Conectarea cu Pământul şi Cerul (Soarele, centrul galaxiei, Sursa)

    Autor: Dan Mihăescu

    În majoritatea practicilor energetice şi căilor spirituale pe care le-am studiat, se pune foarte mare accent pe conectarea cu Pământul şi cu Cerul. Când vorbim de conectarea cu Cerul, putem să abordăm întâi conectarea cu Soarele, care este cel mai aproape de noi. În Qigong, acesta este practic scopul tuturor exerciţiilor. Orice exerciţiu care are alt scop decât conectarea cu Pământul şi Soarele se face doar temporar, într-o anumită etapă punctuală. Şamanii vorbesc deseori despre conexiunea între Soare, centrul inimii şi Pământ. Drunvalo Melchisedek în procesul de trezire a inimii vorbeşte tot despre această conexiune. Profesorii care ne învaţă uneltele pentru ascensiune (precum Inelia Benz sau Cameron Day) ne învaţă acelaşi lucru, la fel şi cei mai mari vindecători precum Tom Kenyon.

    De ce este atât de importantă această conexiune? Pentru că Pământul pe care trăim şi Soarele sunt nişte entităţi vii până în cele mai adânci profunzimi ale lor. Sunt conştiinţe vaste de un grad de evoluţie extraordinar pentru noi. Pământul ca planetă nu ar avea viaţă dacă nu ar fi spiritul planetei care să o anime, spirit numit Geea sau Gaia. Prin urmare, când mă refer la Pământ nu mă refer la corpul celest material, ci la Geea. Iar când mă refer la Soare, mă refer la conştiinţa acestei stele, nu la soarele fizic.

    Pământul se află şi el într-un proces de evoluţie şi de ridicare a vibraţiei, care se pare că se accelerează din ce în ce mai mult în acest moment. De aceea este crucial să ţinem pasul cu el ridicându-ne vibraţia şi să ne conectăm conştient cu el – astfel vom putea înţelege la nivel intuitiv ce avem de făcut pentru a face faţă cu uşurinţă schimbărilor. Soarele, la rândul lui, trasnmite în mod continuu programe şi update-uri pentru conştiinţa noastră, prin urmare este necesar să fim în armonie cu ambele.

    În procesul nostru de evoluţie, consider că aceste două ajutoare sunt cele mai importante forţe călăuzitoare, în timp ce principala noastră călăuză în viaţă, înainte de toate, ar trebui să fie sufletul nostru (sinele superior sau sinele divin). Dar ca ajutoare, poate fi o idee bună să apelăm înainte de toate la Pământ şi Soare, şi să intrăm în rezonanţă cu Centrul Galaxiei, şi doar dacă simţim nevoia, şi cu alte entiăţi cu un grad de conştiinţă mai personal, cum ar fi diferiţi maeştri ascensionaţi şi alţi ghizi.

    Un mod de a vedea raportul dintre voi şi Soare ar putea fi să presupuneţi că Soarele ar fi sinele superior al sinelui vostru superior (deşi nu este chiar corect, dar vă poate da o idee despre magnitudinea diferenţei de nivel).

    Conectarea cu Pământul

    Am scris de curând un articol despre împământare sau conectarea cu pământul, atât prin contact fizic cât şi prin intenţie. Acolo nu am insistat pe aspectele care ţin de conştiinţă, ci mai mult pe beneficiile pentru corp şi pentru echilibrul nostru emoţional. Spuneam că cel mai uşor ne putem conecta cu Pământul mergând desculţi în natură, sau cel puţin atingând pământul cu palmele, sau atingând pietre şi stânci dacă suntem la munte. Putem de asemenea să vizităm peşteri sau diferite locuri cunoscute ca fiind benefice şi să ne întindem pe jos. Dacă stăm pe un izopren, e important să atingem solul măcar cu câteva degete sau cu întreaga palmă, oricât ar fi de frig.

    Conectarea prin intenţie se face trimiţând nişte filamente ca de lumină direct către centrul pământului. Acestea pot fi nişte linii curbe, nu drepte, întrucât liniile curbe sunt mai naturale decât liniile drepte. Puteţi folosi vizualizarea, dar aveţi grijă să nu fie vorba doar de imaginaţie. E vorba mai degrabă de a seta o intenţie (care poate fi şi vizuală) şi apoi de a observa ceea ce se întâmplă. Puteţi de asemenea să spuneţi “sunt în rezonanţă cu Geea” şi puteţi să-i cereţi ajutorul de fiecare dată când vreţi să lucraţi cu diferite tehnici energetice care implică folosirea energiei ei.

    Conectarea cu Soarele

    Pentru Soare, conectarea fizică se poate face prin “sungazing”, adică privind în soare la anumite ore imediat după răsărit sau imediat înainte de apus. Trebuie avută mare grijă cu acest lucru pentru că la ore nepotrivite, privitul în soare e foarte periculos pentru ochi. Dacă mergeţi la mare, este cel mai uşor pentru că puteţi să priviţi în soare cu doar 5 minute înainte să apună sau după ce răsare. Consultaţi, desigur, orice specialişti sau profesori consideraţi de cuviinţă ca să vă asiguraţi că procedaţi cum trebuie. Prin sungazing putem să primim update-uri de la Soare despre schimbările de vibraţie şi noile frecvenţe energetice care acţionează acum asupra Pământului, şi puteţi să vă ridicaţi vibraţia şi să vă activaţi capacităţi ascunse ale corpului.

    Prin intenţie, desigur că puteţi să vă conectaţi cu Soarele şi dacă este noapte sau sunteţi în buncăr. Procedaţi la fel ca în cazul Pământului.

    De asemenea, puteţi merge mai departe şi să intraţi în rezonanţă cu centrul galaxiei (care se pare că este de fapt o gaură neagră din perspectiva fizicienilor), dar care reprezintă o conştiinţă galactică şi mai vastă decât Soarele, fiind şi mai apropiată de Sursă.