• Home
  • Articole
  • Resurse
  • Servicii
  • Evenimente
  • Despre noi
  • Contact
  • Manifestarea puterii personale

    Autor: Liviu Saizescu

    Mulți oameni o numesc voință, eu am ales să o numesc putere personală.

    De ce?

    Pentru că reprezintă modul în care fiecare om își manifestă liberul arbitru. Eu consider că Dumnezeu ne-a împuternicit prin oferirea liberului arbitru.

    Am întâlnit mulți oameni care au pornit pe drumul evoluției și care deși aveau principii foarte puternice din perspectiva dezvoltării personale, totuși nu reușeau să înțeleagă de ce rămân blocați în stări și situații neplăcute.

    O parte din aceste blocaje se datorau lipsei de manifestare a puterii personale. Altfel spus, era vorba de oameni care știau ceea ce au de făcut; citiseră deja zeci de cărți ce tratau subiectul dezvoltării personale și totuși lucrurile nu păreau să funcționeze pentru ei. Păstrarea acestor principii doar la nivel intelectual te vor situa în poziția celui care poate să dea un sfat bun despre aceste teme; asta nu înseamnă că vei ajunge în punctul în care ca să poți vorbi din experiența ta.

    De ce ai nevoie să îți manifești puterea personală?

    În primul rând aceasta înseamnă asumare. Noi, ca oameni, ne asumăm să întreprindem anumite activități, să luăm anumite decizii. Avem liber arbitru și indiferent de modul în care alegem să îl manifestăm este normal să conștientizăm acțiunile noastre.

    Manifestarea puterii personale este esențială în dezvoltarea noastră personală pentru că ne ajută să ne formăm personalitatea psihologică și în echilibrarea noastră la nivel fizic, emoțional, mental și spiritual.

    Mulți oameni au cedat puterea lor personală, lăsându-i pe alții să ia decizii în locul lor. Unii dintre aceștia nici macăr nu conștientiează că un loc de muncă în care ești exploatat sau o relație de cuplu disfuncțională, pot reprezenta moduri subtile de cedare a puterii personale. Relațiile care creează dependență și pe care îți este greu să le părăsești reprezintă astfel de forme de înlănțuire. Motivele pot să fie multiple…dar nu acesta este scopul acestui articol.

    Un om își manifestă puterea personală în momentul în care este aliniat cu aspectul său divin și ia decizii din perspectiva sufletului său. Un om care manifestă lumină, iubire și putere personală într-un mod echilibrat dă dovadă de o percepere elevată a divinității.

    Poți să îți recuperezi puterea personală de fiecare dată când conștientizezi rolul tău în viața ta și atunci când alegi să îl și respecți.

    Oamenii care își aliniază rolurile pe care și le-au asumat cu voia divină au foarte mari șanse să le realizeze, tocmai din perspectiva respectării unui echilibru.

    Tu alegi dacă vrei să devii o victimă a circumstanțelor sau îți manifești într-o formă echilibrată puterea ta personală.