• Home
  • Articole
  • Resurse
  • Servicii
  • Evenimente
  • Despre noi
  • Contact
  • Înţelegerea nu este ceva mental

    Autor: Dan Mihăescu


    Pentru majoritatea oamenilor, a înţelege ceva înseamnă a înţelege mental acea idee şi a putea să o reproduci faţă de o altă persoană. Pentru înţelepţii din vechime, a înţelege un lucru însemna să poţi să-l aplici în mod constant în viaţa ta, dacă vrei. De exemplu, mulţi consideră că au înţeles ce este mai sănătos să mănânce şi ce nu, dar spun că pur şi simplu nu sunt destul de disciplinaţi sau de hotărâţi şi ajung să mănânce în general tot lucruri nesănătoase. Potrivit modului de a vedea lumea specific înţelepciunii chineze de exemplu, acest lucru nu are sens, pentru că odată ce ai înţeles un lucru cu adevărat nu ai cum să nu îl aplici, decât dacă nu vrei sau faci un sport din asta. Dar nu ai cum să spui că ai înţeles, dar eşti incapabil să pui în aplicare. Dacă vrei să înţelegi cu adevărat ceva, trebuie să cauţi un nivel mai profund de înţelegere, decât cel pur mental şi superficial.

    De aceea poate fi de mare ajutor să petrecem timp cu oameni care au înţeles foarte bine un lucru, de exemplu cum să nu-ţi mai faci griji în legătură cu banii ci să trăieşti împăcat şi cu încredere, sau cum să te iubeşti pe tine însuţi, sau cum să conduci strecurându-te uşor prin traficul din Bucureşti, şi să încerci să înţelegi ce au înţeles şi ei chiar dacă nu primeşti foarte multe explicaţii. Să încerci să “furi” de la ei esenţa a ceea ce ştiu. Să prinzi şmecheria lor, fără să te grăbeşti sau să pui prea multe întrebări insistente. Să nu fii nerăbdător când vezi că nu ţi se răspunde direct la întrebări sau că nu ţi se acordă prea multă atenţie şi încurajare. De aceea se spune că meseria nu se învaţă ci se fură. La fel este şi cu înţelegerea, ea se transmite de la minte la minte, de la suflet la suflet.

    Simplul fapt de a cunoaşte faptul că dacă ai primit o explicaţie nu este suficient ca să înţelegi, te poate încuraja să ai mai multă răbdare şi să stai mai mult timp în preajma omului de la care vrei să înveţi. Sau să stai singur şi să meditezi la ceea ce ţi s-a spus sau la ce ai văzut. La fel şi cu cărţile puternice – ele îţi transmit foarte multă cunoaştere profundă acumulată de-a lungul timpului de către omenire, dar dacă le citeşti la nivel superficial şi le analizezi logic, folosind ceea ce ştii deja, s-ar putea să nu înţelegi nimic din ele.

    Un sfat pe care l-am primit din mai multe părţi a fost ca, atunci când ascult o poveste din experienţa altcuiva de viaţă, să nu încerc să reţin informaţia ca atare (ce a făcut şi cum a procedat), ci să simt doar ceea ce transmite acea persoană, cu alte cuvinte să înţeleg. Nu trebuie să repet aceiaşi paşi pe care i-a făcut ea – s-ar putea să nu mi se potrivească – dar cu siguranţă pot să ajung să simt ceea ce a simţit şi el. Dacă el a simţit că poate să sară cu paraşuta fără frică, şi eu pot simţi acealşi lucru, dar s-ar putea să ajung la acel tip de curaj pe altă cale decât a ajuns el. Dacă un profesor de-al meu simte că se poate odihni în 10 minute cât alţii în 4 ore, cu siguranţă şi eu pot ajunge să simt acelaşi lucru, dar s-ar putea ca declicul la mine să se facă un pic altfel decât la ei. Dacă o prietenă se simte liberă şi vie atunci când dansează în faţa a 500 de oameni, cu siguranţă şi eu pot ajunge să mă simt la fel de liber, dar nu ştiu cum voi ajunge acolo. Important este că am aflat că acel “acolo” există.

    De asemenea, cunoaşterea poate fi înţeleasă mai uşor sau mai greu în funcţie de vibraţia pe care o ai, de aceea trebuie să-ţi ridici vibraţia, chiar foarte mult, ca să poţi simţi de exemplu că eşti complet liber, în societatea asta şi în pofida tuturor regulilor ei. Chiar şi după ce ai înţeles nişte principii şi ai trăit conform lor multă vreme, dacă vibraţia ta scade foarte mult şi începi să faci numai prostii, s-ar putea să uiţi ce ştiai şi să ai senzaţia că nu mai eşti capabil să pui în aplicare ceea ce ştiai înainte. După ce îţi ridici din nou vibraţia, începi să-ţi aduci aminte ce ştiai şi poţi din nou să foloseşti cunoaşterea pe care ai acumulat-o. E adevărat că uneori ai nevoie şi de multă energie ca să poţi aplica un principiu.

    De aceea se spune “Cunoaşterea înseamnă putere”. Tu simţi acum că a avea cunoaştere îţi dă putere? Eu am înţeles multe lucruri la nivel teoretic dar nu le-am aplicat cu folos în viaţa mea, mult timp. E bine că ştiu, măcar, faptul că ele ar trebui să poată fi folosite în mod concret, practic. Ştiind acest lucru, la un moment dat o să reuşesc să le folosesc.

    Toată cunoaşterea teoretică a dus occidentul în locul în care este azi. Am putea spune că o mare parte din cunoaşterea omenirii este foarte logică şi raţională. Dar din punct de vedere spiritual, profund, această cunoaştere este de fapt iraţională. Don Miguel Ruiz vorbeşte în acest filmuleţ – Silent Knowledge vs Irrational Knowledge – despre cunoaşterea de tip superficial, ca fiind “cunoaştere iraţională”, iar acea cunoaştere tăcută, pe care o simţi în străfundul fiinţei tale dar încă nu ai destulă energie ca să o poţi pune în cuvinte, ca fiind “cunoaşte raţională”. Castaneda scrie de asemenea, presărat prin cele 10 cărţi ale sale despre învăţăturile lui Don Juan, despre acest subiect. La un moment dat Don Juan, străduindu-se să-l facă să priceapă faptul că înţelegerea nu ţine numai de minte, îi desenează în nisip cu un băţ 8 puncte, dintre care două erau numite “înţelegere” aşa cum o cunoaşte omul obişnuit, şi “simţire”. Şi îi spune că ceea ce omul obişnuit numeşte “a înţelege” înseamnă a te mişca înainte şi înapoi între acele 2 puncte, dar de fapt mai există încă 6 poziţii total, fundamental diferite, accesibile nouă oamenilor, despre care majoritatea lumii nu ştie absolut nimic. Deci este mult de explorat, şi de descoperit pentru noi, în fiecare mare principiu şi adevăr spiritual, faţă de ceea ce înţelegem la momentul acesta.