• Home
  • Articole
  • Resurse
  • Servicii
  • Evenimente
  • Despre noi
  • Contact
  • De ce “ne place” suferinţa?

    Autor: Andreea Didita

    Dacă aţi dat peste acest articol, înseamnă că sunteţi pregătiţi să primiţi o veste proastă: nouă, oamenilor, ne place suferinţa. Unii dintre noi o purtăm în adâncurile noastre, în timp ce alţii o exteriorizează sub toate formele posibile. Unii dintre noi îi blamăm prea mult pe ceilalţi pentru suferinţa pe care o trăim, iar alţii îşi îndreaptă întreaga vină spre ei înşişi. Concluzia? Nimeni nu iese prea fericit din situaţia asta…

    Insă culmea e că lucrurile nu se opresc aici. Nu suntem decât nişte simple victime ale destinului care aşteaptă în orice moment să-şi primească pedeapsa. Din contră, unii dintre noi suntem conştienţi de rădăcinile suferinţei noastre. Ştim “unde” ne doare şi mai ales ştim “de ce” ne doare. Însă în ciuda acestor conştientizări, alegem în continuare să fim prieteni la cataramă cu suferinţa.

    Aşa că m-am întrebat încă o dată “de ce”. Şi mi-am oferit următoarele răspunsuri – “ne place” să suferim pentru că:

    Starea de victimă este mai confortabilă decât orice altă situaţie;
    Atunci când suferim sau chiar când simulăm suferinţa ne bucurăm de o cantitate deloc neglijabilă de atenţie din partea celorlalţi;
    Nu (mai) ştim că soarele răsare după o noapte întunecată, aşa că alegem să rămânem în bezna gândurilor noastre;
    Ne este atât de teamă de schimbare încât refuzăm chiar şi o schimbare benefică (dureros, nu-i aşa?);
    Credem că suferinţa este starea firească a lucrurilor, aşa că nu ne dăm seama că avem alternative.

    Dar nu o să închei acest articol fără să vă dau o veste bună: ideea e că avem alternative. Şi sunt chiar multe. Nu o să vă ofer o listă infinită de cursuri de evoluţie spirituală şi dezvoltare persoanlă. Asta ştie să facă şi Google.

    În schimb, o să vă spun că schimbarea poate pleca de la un simplu şi aparent neînsemnat gând; de la un “STOP” timid care ne poate îndrepta spre o acţiune măreaţă; de la alegerea de a vedea după mult timp soarele despre care vorbeam…ştiu că nu e usor, dar mai ştiu că nu e imposibil.

    Ce ziceţi, alegem să trancedem suferinţa măcar astăzi?

    Andreea Didiţă – practicant Theta Healing