• Home
  • Articole
  • Resurse
  • Servicii
  • Evenimente
  • Despre noi
  • Contact
  • Cum să lucrăm cu maeştrii ascensionaţi

    Autor: Liviu Saizescu

    Maeştrii ascensionaţi sunt învăţători spirituali, care de-a lungul timpului au luat contact cu omenirea, unii chiar în planul fizic, alţii doar prin channeling. Aceştia şi-au asumat în momentul ascensiunii lor, misiuni prin care să poată ajuta planeta să treacă în dimensiunile superioare. Sunt entităţi specializate care te pot călăuzi, dacă le ceri ajutorul.

    Lucrez cu ei de mult timp şi îţi pot spune, că a fost important pentru dezvoltarea mea personală să primesc sfaturi şi ghidare din partea lor. În funcţie de menirea pe care o ai în viaţă vei rezona cu anumiţi maeştrii înălţaţi care te pot îndruma.

    În continuare îţi prezint o parte dintre maeştrii ascensionaţi cu care poţi lucra în funcţie de scopurile şi misiunile tale:

    KUAN YIN – reprezintă divinitatea feminină în Budism. Te ajută să te deschizi către darurile tale spirituale. Cultivarea compasiunii şi dezvoltarea clarviziunii sunt alte două aspecte importante în care poţi să ceri asistenţa acesteia. KUAN YIN te învaţă să trăieşti în bunătate, compasiune şi armonie, atât cu tine, cât şi cu cei din jurul tău.

    SAINT GERMAIN – cunoscut şi sub numele: CONTELE DE SAINT GERMAIN. Este păstrătorul Flăcării Argintiu Violet. Îi poţi cere să îţi cureţe structurile folosind acest instrument. Dacă va accepta să lucreze cu tine, atunci te vei simţi învăluit de această energie care va curăţa impurităţile din câmpurile şi structurile tale energetice. Îl poţi ruga să te ajute şi să te ghideze pe calea evoluţiei spirituale şi a îndeplinirii misiunii personale în această viaţă.

    MELCHISEDEC, Melchizedek, Melkisetek, sau Malki Tzedek este un învăţător spriritual care lucrează pentru echilibrarea şi armonizarea energiilor pe planeta Pământ. Poate ai auzit de Ordinul lui MELCHISEDEC şi de misiunea acestuia de creştere şi elevare spirituală a oamenilor. Îl poţi ruga pe acest maestru spiritual să te ghideze pe calea evoluţiei tale şi să îţi deschidă noi căi de înţelegere a spiritualităţii şi să integreze aspectul divin pe care îl reprezintă. Roagă-l să îţi faciliteze conexiunea cu sistemul tău de ghidare interioară şi să ai mai mult încredere în mesajele pe care le primeşti de la divinitate.

    FECIOARA MARIA – reprezintă aspectul feminin în Creştinism. Este recunoscută pentru vindecările miraculoase de la Fatima, Lourdes şi Medjugorje. Îi poţi cere ajutorul pentru vindecarea tuturor emoţiilor negative şi a stărilor de depresie , cât şi pentru vindecări de orice altă natură. Îi poţi cere să te ajute să îţi îmbunătăţeşti relaţia cu mama, cât şi cu alte femei din viaţa ta. FECIOARA MARIA te ajută să îţi creşti stima de sine, să îţi recunoşti potenţialul tău şi să îl utilizezi la maxim.

    IISUS – este maestrul ascensionat care şi-a asumat o misiune de vindecare a acestei planete. Îl poţi ruga pe IISUS să te vindece şi să te ajute să evoluezi spiritual şi prin această lucrare divină vei ajuta planeta să evolueze prin tine. IISUS te sprijină să te deschizi către iubirea necondiţionată şi să începi prin a te iubi pe tine, după care să îi iubeşti şi pe ceilalţi ca pe tine însuţi. Aşa că roagă-l să te ajute să te iubeşti şi să te respecţi mai mult. Te poate învăţa cum să trăieşti în armonie cu tine şi cu cei din jurul tău şi cum să îţi cultivi pacea interioară.

    MERLIN – este un învăţător puternic care te poate ajuta să controlezi cele patru elemente: apă, foc, pământ şi aer. Roagă-l să păstreze un echilibru între cele patru elemente astfel încât viaţa ta să atingă un echilibru. El te ghidează pe calea alchimiei spirituale; altfel spus, îţi deschide noi orizonturi privind acest univers şi modurile prin care tu ești co-creator al realităţii ce te înconjoară. Roagă-l să te ajute să manifeşti în realitatea fizică lucrurile pe care ţi le doreşti şi care sunt în armonie cu tine şi cu cei din jurul tău.

    EL MORYA – acest maestru înălţat te ajută să te conectezi la energia Pământului şi să acorzi prioritatea cuvenită acţiunilor tale din planul fizic. Acesta te ajută să rămâi împământat şi să îţi realizezi misiunile pe care ţi le-ai asumat. Poţi să îl rogi să te ajute să te decizi ce cale să urmezi pentru a fi împlinit cu tine însuţi.

    Rugăciunea este o metodă prin care îi poţi contacta pe maeştrii ascensionaţi şi să le ceri ceea ce doreşti. Aceştia sunt bucuroşi să te sprijine şi să te îndrume pe calea ta.

    Meditaţia este o altă cale de a intra în contact cu maeştrii ascensionaţi. Îi poţi invoca şi vizualiza lângă tine sau poţi pur şi simplu să intri în stare de meditaţie şi să le pronunţi numele; ei apar imediat lângă tine şi chiar dacă nu îi vezi, o să le simţi imediat prezenţa în jurul tău. Pe măsură ce îi chemi mai des şi o să lucrezi cu ei, conexiunea cu aceştia va fi din ce în ce mai puternică şi sensibilitatea ta va creşte; astfel vei simţi prezenţa lor mult mai repede şi la o intensitatea mai mare.

    Citirile cu cărţi de tip oracol reprezintă o altă metodă de a intra în contact cu maeştrii ascensionaţi; prin intermediul cărţilor poţi primi mesjaele de la maeştrii ascensionaţi care sunt lângă tine şi care ar putea să te ajute pe calea ta.